Catre magazinul online

5 plante potrivite pentru baie

06 Iulie 2016
5 plante potrivite pentru baie

Fiecare spaţiu din locuinţa noastră merită aceeaşi atenţie când vine vorba despre înfrumuseţarea lui cu ajutorul plantelor. Sunt încăperi în care multă lume ar spune că plantele nu au ce căuta sau că nu rezistă. Nimic mai neadevărat! Există plante potrivite pentru fiecare colţişor din casa noastră. Trebuie doar respectate cerinţele fiecăreia şi amplasate corespunzător. Plante în baie? De ce nu?

Băile sunt, de cele mai multe ori, întunecate, umede şi cu diferenţe mari de temperatură. De aceea supravieţuirea plantelor în baie devine o adevărată provocare. Dar nu e nevoie să ne chinuim cu plante care nu se vor adapta niciodată unor astfel de condiţii. Trebuie alese plante care în mediul natural beneficiază de condiţii asemănătoare: lumină puţină şi umiditate ridicată. Bineînţeles că nicio plantă nu va trăi într-o baie în care nu există nicio sursă de lumină, aşadar pentru ca plantele să supravieţuiască în băile fără geam, este nevoie de o sursă artificială de lumină.

Iată câteva plante de interior ce pot fi amplasate cu succes în baie. Pe lângă rolul lor estetic, aceste plante ajută la reducerea umidittăţii şi la purificarea aerului.

Dracaena sanderiana (Bambusul norocos) este una dintre speciile de Dracaena ce iubeşte umiditatea şi se adaptează uşor la lumină mai puţină, nesuportând soarele direct.

bambus norocos

Clorophitum comosum (Planta păianjen) este o plantă curgătoare, perfectă pentru a fi suspendată pe un perete din baie sau aşezată pe un stativ. Umiditatea atmosferică îi va prii foarte bine, nefiind nevoie de udări foarte dese.

planta paianjen

Orhideea Phalaenopsis este o variantă elegantă de a decora o baie, însă se pretează doar pentru băile cu geamuri mari, unde există suficientă lumină, altfel nu va înflori.

orhidee Phalaenopsis

Spathiphyllum (Crinul păcii) este o altă plantă decorativă prin flori pe care o puteţi amplasa în baie. Florile albe, elegante şi frunzişul bogat fac din această plantă o soluţie perfectă pentru decorarea spaţiilor mai generoase.

crinul pacii

Epipremnum, o plantă curgătoare sau agăţătoare (în funcţie de modul de dirijare) rezistă foarte bine în condiţii de lumină puţină şi umiditate mai ridicată. Dacă se conduce pe un suport vertical, poate decora foarte frumos un colţ al băii, iar dacă este lăsată să curgă poate fi aşezată pe un suport suspendat.

epipremnum

Oricare dintre aceste plante vor face faţă condiţiilor din baie, cu precizarea că este nevoie de o atenţie sporită la momentul în care au nevoie de apă. Trăind într-o atmosferă umedă, cu abur cald, plantele nu vor avea nevoie de udarea substratului atât de des., aşa că acesta se va uda abia când este complet uscat.

Alege plante de interior care rezistă în baie şi înfrumuseţează fiecare spaţiu aşa cum îţi doreşti!