Catre magazinul online

Aloe Vera, sanatate si frumusete durabila

25 Septembrie 2014
Aloe Vera, sanatate si frumusete durabila

Aloe Vera este o plantă ale carei beneficii aproape miraculoase asupra sănătății sunt cunoscute încă din Antichitate. Egiptenii, chinezii,grecii sau romanii o considerau regina plantelor medicinale, denumire binemeritată dacă luăm în considerare nenumaratele afecțiuni în care se utilizează: constipatie, indigestii, anorexie, ulcer, angină, gripă, dureri de cap, dureri de dinți, scleroză, astenie, reumatism, plăgi, dermatite, arsuri si multe altele.

Aloe Vera este sursă de minerale (calciu, sodiu, fier, potasiu, crom, magneziu, mangan, cupru și zinc), vitamine (B12, A, B, C, E) și acid folic, toate acestea ajută la menținerea greutății corporale în limitele normale, împiedică îmbătrânirea celulară și dau un plus de energie.

       În tratamentele cu aloe se folosesc plante care au vârsta de 3-5 ani cu specificația că, înainte de folosire, planta nu trebuie udată timp de cinci zile.

Pentru tratarea următoarelor afectiuni: ulcer, gripă, angină, boli de dinți, eczeme, astm, scleroză, reumatism , alcoolism și astenie nervoasă folosiți următorul preparat.

Într-un vas de sticlă se pun 1,5 kg de plantă trecută prin mașina de tocat, se adaugă 2,5 kg miere de albine, 3,5 kg vin roșu la o temperatură de 14-18 grade Celsius și se așează vasul într-un loc răcoros și întunecos timp de 5 zile; în primele 7 zile de tratament luați câte o linguriță din acest preparat de 3 ori pe zi cu o ora înainte de masă, după aceste 7 zile se ia câte o lingură de preparat de 3 ori pe zi cu o oră înainte de masă; durata minima a unei cure este de trei săptămâni sau o lună.

 Foarte important: pe durata tratamentului, nu se consumă lapte, ouă și se înlocuiesc cu multe fructe și supe.

Pentru tratarea constipației cronice habituale - preparați un decoct din un vârf de cuțit pulbere plantă la 250 ml apă la care adăugați 1-2 linguri miere; se fierbe 3 minute, se strecoară, se iau zilnic câte trei linguri din acest preparat, câte una înainte de masă.

Profitați de beneficiile oferite de planta Aloe Vera și preparați-vă singuri leacul! La Flower Time găsiți Aloe Vera pentru tratament, așa că nu mai stați pe gânduri, o puteți comanda online, iar noi livrăm planta la domiciliu în cel mai scurt timp!