Catre magazinul online

Ficus Ginseng. Îngrijirea bonsaiului în 6 pași simpli

12 Martie 2023
Ficus Ginseng. Îngrijirea bonsaiului în 6 pași simpli

Ficusul Ginseng trăiește pe toate continentele și este foarte apreciat ca bonsai de interior. Bonsaiul Ficus Ginseng este originar din Malaezia, Taiwan și sud-estul Asiei. Planta Ficus Ginseng are rădăcini puternice, evidente deasupra solului ce sunt foarte decorative precum și frunze ovale de culoare verde închis. Ficusul Ginseng parte din categoria bonsailor cu cele mai facile condiții de îngrijire, are creștere rapidă, deci trebuie tăiat încă de la începutul creșterii, pentru a obține forma dorită. 

 

3 motive pentru care un Ficus Ginseng este o plantă perfectă pentru apartament

Bonsaiul Ficus Ginseng este planta potrivită pentru orice locuință, sau chiar pentru birou. Ficușii Ginseng se întrețin cu ușurință chiar și de către persoanele începătoare în acest domeniu, se adaptează perfect condițiilor de cultură în spațiu închis, fiind apreciați și pentru beneficii precum menținerea stării de bine. 

26.jpg

 

1. Ficusul Ginseng este ușor de îngrijit

Genul Ficus este specia cea mai ușor de întreținut din categoria bonsai și poate fi cultivată chiar și de către un începător. În ceea ce privește îngrijirea acestei plante, cea mai mare problemă cu care s-ar putea confrunta persoanele ce o întrețin este udarea excesivă, ce va cauza brunificarea și căderea frunzelor. Ficusul Ginseng poate fi poziționat atât în lumină întensă, sau chiar și pe birou. Necesitatea unor condiții minime de îngrijire îl face ideal ca plantă de birou.

 

2. Ficusul Ginseng reduce nivelul de stres

Din ce în ce mai multe studii dovedesc eficiența plantelor în reducerea stresului cotidian. Îngrijirea unui bonsai de asemenea poate fi un hobby prin care te relaxezi și îți îmbunătățești abilitățile. Timpul petrecut în preajma unui bonsai te ajută să te deconectezi de stresul cotidian, te rupe de gândurile care îți crează stres, fapt ce ajută ulterior la sporirea productivității la locul de muncă.

 

3. Ficusul Ginseng purifică aerul

Mai multe specii din genul Ficus și-au demonstrat capacitatea de purificare a aerului, ceea ce îl face benefic atât acasă cât și la locul de muncă. Capacitatea de purificare a aerului este dată de mecanismul frunzelor de a absorbi compușii chimici și radiațiile din încăperi, eliberând oxigen.

 

Îngrijirea bonsaiului de Ficus Ginseng

Am afirmat mai sus că Ficusul Ginseng este cel mai ușor de întreținut bonsai, așa că este timpul să te convingi. Iată care sunt condițiile de îngrijire ale bonsaiului Ficus Ginseng:

 

1. Udarea bonsaiului Ficus Ginseng 

Bonsaiul Ficus Ginseng se udă moderat lăsând substratul să se usuce bine între două udări. Nu este recomandată scufundarea vasului ca și la majoritatea bonsailor, deoarece excesul de apă poate provoca putrezirea rădăcinii aeriene. Pulverizează frunzele cât mai des posibil. Evită stagnarea apei în masca ghiveciului, prin scurgerea surplusului de apă după fiecare udare.

 

2. Lumina

Ficusul ginseng preferă locurile cu lumină multă, dar indirectă. Vara poate fi ținut afară, dar ferit de razele directe ale soarelui. Cantitatea de lumină, dar și căldura, sunt direct proporționale cu apa administrată. Un bonsai Ficus Ginseng menținut într-o zonă răcoroasă, cu lumină îndirectă, se va uda și pulveriza mai puțin. După o defoliere (pierderea frunzelor) cauzată de un exces de umiditate sau de temperaturi negative, bonsaiul Ficus Ginseng trebuie menținut într-un loc cu foarte multă lumină.

 

3. Fertilizarea bonsaiului Ficus Gineng 

Ficusul ginseng bonsai trebuie fertilizat la interval de două – trei săptămâni, sau lunar pe perioada iernii. În apa de udat se va dizolva îngrășământ pentru bonsai în cantitatea recomandată pe eticheta acestuia.

 

4. Tăierea

Scopul tăierilor la Ficus Ginseng este menținerea formei acestuia. Ramurile și în special creșterile noi, inestetice, care deformează coroana se taie deasupra unei frunze de unde se dorește a se stimula o nouă creștere. 

 

5. Transvazarea

Transvazarea bonsaiului Ficus Ginseng se realizează o dată la 2-3 ani, când se folosește pământ special pentru bonsai și tot acum se scurtează și rădăcinile astfel încât să îl poți replanta în același ghiveci sau în unul de dimensiuni asemănătoare. Planta se dezvoltă corespunzător în ghivece specifice bonsaiului, mai largi și nu înalte.

 

6. Boli și dăunători

Ficusul ginseng este sensibil la acarieni și la păduchii de frunze (lânoși și țestoși). Preventiv, poți să speli frunzele bonsaiului cu dușul, iar în momentul apariției dăunătorului faceți un tratament fito-sanitar cu insecticid specific.

Excesul de apă provoacă brunificarea frunzelor și căderea lor, dar și putrezirea rădăcinii aeriene.

dsc_7176.jpg

Idei de Bonsai Ficus Ginseng

Bonsaiul Ficus microcarpa poate fi o opțiune pentru decorul unui spațiu luxuriant, datorită dimensiunilor la care poate fi găsit.

Ficus Ginseng se numește impropriu bonsai, deoarece este obținut adesea dintr-un trunchi de Ginseng cu rădăcini aeriene la suprafața solului, pe care s-a altoit un Ficus microcarpa.

În oferta magazinului Flower Time poți găsi diverse forme de bonsai Ficus Ginseng, atât cu tulpina contorsionată, cât și forma altoită, cu rădăcini aeriene spectaculoase.