Catre magazinul online

Plantele din grădină înfloresc prea devreme

15 Februarie 2022
Plantele din grădină înfloresc prea devreme

Ce e de făcut cu plantele care pornesc prea repede în vegetație?

Temperaturile peste medie din această perioadă a anului reprezintă motivul principal pentru care plantele înfloresc timpuriu. Dacă temperaturile solului și ale aerului prea mari pentru o perioadă lungă de timp, frunzele și mugurii florali pot încolți înainte de termenul optim.

În ceea ce privește speciile florifere bulboase, plantarea lor la adâncimi necorespunzătoare este un alt motiv pentru care bulbii încolțesc iarna. Regula de bază este să plantați bulbii la o adâncime de trei ori mai mare decât dimensiunea lor. De exemplu, un bulb de 5 cm trebuie plantat la 15 cm adâncime. Dacă nu plantați bulbii suficient de adânc, ei pot încolți mai devreme. Bulboasele au nevoie de temperaturi constante în timpul nopții, de 4-9 grade C, după plantare. Dacă au fost plantați prea devreme, ar putea încolți, prea devreme primăvara.

Încolțirea bulbilor în timpul iernii poate fi problematică pe termen scurt, dar nu este o problemă și pe termen lung. Dacă din sol ies doar puțin frunzele verzi și înghețul dăunează doar frunzelor, bulbul va forma frunze suplimentare mai târziu, în sezonul de vegeație. Dacă se observă o creștere verde semnificativă sau dacă s-au format mugurii floriferi, trebuie să luați măsuri înainte ca aceștia să înghețe. Adăugați mulci, acoperiți planta cu cutii de carton sau plasați folie de protecție termică peste frunziș.

Dacă apar temperaturi foarte scăzute după ce planta a început deja să înflorească, puteți tăia florile și să le duceți în casă. Măcar vă veți bucura de ele în vază.

Bulbii sunt, de regulă, rezistenți. Chiar dacă îngheață întregul vârf al plantei, bulbul în sine va fi bine protejat adânc în sol. Bulbii vor reveni la viață în anul următor.

În cazul plantelor perene și a arbuștilor cu flori, trebuie să știți cum să le protejați dacă înmuguresc devreme. Ca și în cazul bulbilor, pe arii restrînse plantele florifere sau pomii se pot acoperi cu o prelată ușoară sau cearșaf atunci când temperatura este prea scăzută. Acest lucru va salva florile. Adăugarea unui strat de mulci ajută întotdeauna la menținerea solului cald. Pe suprafețe mari și în special în livezi, se poate opta pentru perdele de fum care implică arderea unor materiale pentru degajarea frumului. Acesta va împiedica pierderea căldurii acumulate în sol și va menține căldura pe suprafața de teren. Plantele care înfloresc primăvara au o anumită cantitate de energie alocată pentru formarea florilor și a fructelor. Pierderea mugurilor sau a florilor la temperaturi de îngheț nu va ucide, de obicei, o plantă sănătoasă. Aceste plante perene sunt adaptate la climatul de iarnă. Își vor recupera capacitatea de înflorire în anul următor dacă în acest an înflororea a fost periclitată.