Mărțișor cu Stil - Bonsai Ficus Ginseng în Ghiveci Special!
Un mărțișor viu, o amintire prețioasă: Oferă un cadou unic de 1 Martie - un bonsai Ficus Ginseng delicat, simbol al primăverii și al reînnoirii. Această plantă minunată va aduce un strop de verde și o energie pozitivă în orice casă.
Îngrijire Bonsai Ficus Ginseng:
Necesar apă: Udarea bonsaiului Ficus Ginseng se face moderat lăsând substratul să se usuce bine între două udări. Nu este recomandată scufundarea vasului ca și la majoritatea bonsailor, deoarece excesul de apă poate provoca putrezirea rădăcinii aeriene. Pulverizați frunzele cât mai des posibil. Evitați stagnarea apei în masca ghiveciului.
Necesar lumină: Ficus ginseng preferă locuri cu lumină multă, dar indirectă.Vara poate fi ținut afară, dar ferit de razele soarelui.
Necesar fertilizare: Fertilizarea bonsaiului Ficus gineng trebuie să se facă la interval de două – trei săptămâni. În apa de udat se va dizolva de îngrășământ pentru bonsai în cantitatea recomandată pe eticheta acestuia.
Tăierea și transplantarea: Scopul tăierilor la Ficus ginseng este menținerea formei acestuia. Ramurile și în special creșteriloe noi, inestetice, care deformează coroana se taie deasupra unei frunze de unde se dorește a se dezvolta o nouă creștere. Transplantarea are loc o dată la 2-3 ani, se folosește pământ special pentru bonsai și tot acum se scurtează și rădăcinile astfel încât să îl puteți replanta în același ghiveci sau în unul de dimensiuni asemănătoare.
Dăunători: Ficusul ginseng este sensibil la acarieni și la păduchii de frunze (lânoși și țestoși). Preventiv, spălați frunzele bonsaiului cu dușul, iar în momentul apariției dăunătorului faceți un tratament fito-sanitar cu insecticid specific.
Excesul de apă provoacă brunificarea frunzelor și căderea lor, dar și putrezirea rădăcinii aeriene.
Înmulțire: Înmulțirea Ficusului ginseng se face prin butași recoltați primăvara sau prin marcotaj aerian, însă dezvoltarea rădăcinilor aeriene se face greu.
Atenție la prezența animalelor de companie în preajma ficusului ginseng deoarece acesta poate fi toxic dacă este ingerat!
Comandă bonsai Ficus ginseng online pentru a-ți îmbogăți colecția de plante sau pentru a face un cadou rezistent cuiva drag! Datorită serviciului nostru de livrare plante la domiciliu Ficusul ginseng va ajunge la tine în cel mai scurt timp!
Notă: Forma și culoarea vasului poate să difere în funcție de disponibilitatea pe stoc. Prețul afișat este per bucată.
La calcularea înălțimii produsului se ia în considerare și ghiveciul plantei.