Coacăzul (Ribes nigrum) este un arbust care se dezvoltă sub formă de tufe de 1 - 2 m înălțime. Fructele sunt grupate în ciorchini și sunt boabe zemoase sferice cu gust acrișor, de culoare închisă.
Coacăzul negru este cunoscut pentru fructele lui, bogate în glucide, vitamina C și vitamine din complexul B, acizi grași, proteine și substanțe minerale (calciu, fier, potasiu, fosfor) sunt folosite la prepararea de sucuri, siropuri, jeleuri sau marmeladă. Fructele au acțiune tonică generală, vitaminizantă, remineralizantă, fiind recomandate în stările anemice, în cazurile de deficit de fier.
Coacăzele roșii și coacăzele galbene sunt ambele soiuri ale speciei Ribes rubrum, cunoscute sub denumirea de coacăz roșu.
Principala diferență dintre coacăzul roșu și cel galben este culoarea și gustul. Coacăzul galben este o variantă mai dulce și mai puțin acidă a coacăzului roșu. Ambele oferă beneficii nutriționale similare, fiind surse bune de vitamina C și antioxidanți.
Adaugă o notă elegantă grădinii tale prin plantarea coacăzului pe picior și te vei bucura de un arbust plin de fructe sănătoase. Coacăzele se pot planta și în ghivece mai mari pe terase sau balcon. Comandă arbuști fructiferi și noi îi livrăm oriunde în România.
Plantarea și îngrijirea coacăzului pe tulpină:
Plantarea coacăzului se poate face în orice perioadă a anului în cazul în care achiziționați planta la ghiveci, cu rădăcina formată într-un balot de pământ. Dacă plantați butași, cele mai bune rezultate le veți obține toamna sau primăvara. Se sapă o groapă unde se pune 1-2 kg compost și aproximativ 200 grame de cenușă. Sau puteți adauga în groapă un sac de pământ cu pH acid. Coacăzul va fructifica 25-30 de ani la rând.
Necesar sol: Solul pentru coacăzul negru trebuie să fie ușor acid. Acest arbust se dezvoltă cel mai bine într-un sol bine drenat, însă care nu mustește de apă.
Necesar lumină: Plantați coacăzele într-o zonă semiumbroasă a grădinii.
Necesar apă: În timpul creșterii, coacăzele au nevoie de multă apă.
Necesar fertlizare: Din când în când, este indicat să aplicați soluții fertilizante, pentru a permite fructelor să se dezvolte bine.
Notă: La calcularea înălțimii produsului se ia în considerare și ghiveciul plantei.